Oamenii de succes sunt oameni buni sau răi?

Ne place să credem despre noi că suntem oameni buni. Dar cât de buni suntem atunci când vine vorba să ne îndreptăm atenția spre o persoană necunoscută?

De câte ori ținem ușa pentru un străin? De câte ori complimentăm o persoană străină? De câte ori facem ziua mai bună unui necunoscut, zâmbindu-i sau vorbindu-i frumos? De câte ori ajutăm un străin la nevoie?

Observ că majoritatea românilor tind să nu vadă cu ochi frumoși persoanele necunoscute. De ce? Pentru că n-avem niciun interes? Atunci suntem buni doar pe interes (fie că e emoțional sau material)?

Facem mai multe observații negative decât pozitive

Doar mie mi se pare că obișnuim să facem mai multe observații negative decât pozitive despre oamenii pe care nu-i cunoaștem? Că ne place să facem mișto pe ascuns de grași, de slăbănogi, de pletoși, de cocalari, de manelari, de musculoși și de toți cei care nu se află în aceeași oală cu noi…?

Asta chiar ne dă o stimă de sine mai mare? Oare asta e o mentalitate de om de succes?

De ce nu suntem mai buni și observăm mai mult lucrurile pozitive din oamenii necunoscuți? Nu ne-ar da oare și nouă o stare mai bună?

Oamenii de succes sunt oameni buni care se comportă frumos cu străinii.

Chiar dacă s-ar putea sa îi privești cu ochi răi, atunci când ajungi să-i cunoști îți vei da seama că sunt cu adevărat niște oameni minunați. Nu vorbesc despre cei care și-au construit averile în mod fraudulos, ci despre aceia care sunt cu adevărat niște oameni de succes.

Fii un om bun, și în curând vei îmbrățișa succesul.