Tulipan te protejează de nerecunoscători

Producătorul argentinian de prezervative Tulipan și agenția Y&R din Buenos Aires au lansat un spot care te face într-adevăr să te gândești bine înainte de a decide de a avea un copil.

Sub sloganul “Think twice before having kids“, clipul publicitar prezintă o situație în care mulți părinți nu și-ar dori să se afle: amplasarea într-un azil de bătrâni. Pe lângă tristețe, spot-ul punctează și la capitolul ipocrizie, deoarece fiul e ferm convins că face cel mai bun lucru pentru tatăl său.

Deși campania e pasibilă de critici de genul “vai, încurajează publicul să nu mai aducă pe lume copii; copiii sunt minunați, dacă știi cum să îi crești”, eu apreciez că cei de la Y&R au evitat scenariile cu copii crizați cu care ne-am cam obișnuit și au mizat pe un aspect care face ca spot-ul Tulipan să aibă un impact mult mai mare asupra consumatorilor.

Trident White protejează zâmbetul de petele de cafea

Consider că un produs incită creativitatea unui publicitar cu atât mai mult, cu cât calitățile acestuia vorbesc de la sine și nu prea lasă loc de subtilități și interpretări ingenioase. Un astfel de produs este guma de mestecat, care a trecut de la statutul de divertisment la cel de produs de nădejde în menținerea igienei orale. Motivele pentru care mestecăm gumă, sunt evidente: ea asigură o respirație proaspătă și curăță dinții, ținând astfel la distanță cariile.

Pe măsura trecerii timpului, guma a mai dobândit și proprietatea de albire a dinților. Trident White este un astfel de sortiment, iar cei de la JWT din New York au creat niște imagini foarte sugestive pentru ea. Știm că inamicii unor dinți albi și strălucitori sunt fumatul, vinul roșu, unele fructe, dar și băuturile pe bază de cofeină.

Print-urile celor de la JWT NY au avut în vedere cafeaua ca motiv de pătare și îngălbenire a dinților și au realizat imaginile de mai jos care au ca protagoniste niște pahare de cafea cu manșoanele aferente. Consumul de cafea mai are un dezavantaj și anume o respirație nu prea grozavă care seamănă cu ceva ce are culoarea pe care cafeaua ți-o lasă pe limbă. Dacă inițial am fi tentați să credem că Trident White asigură numai o respirație proaspătă, sloganul “Don’t coffee-block your smile” ne lămurește că guma în cauză protejează zâmbetul de petele de cafea.

Eu zic că cei de la JWT NY au mers direct la țintă cu aceste print-uri și promovează eficient calitățile gumei de mestecat Trident White.