De ce femeile iarta mai usor decat barbatii?

Suntem oare programate genetic sa iertam mai usor, asa cum suntem programate genetic sa avem anumite simturi fata de copilul nostru odata ce devenim mame? E vorba oare ca noi gresim mai mult decat barbatii sau ca ei nu stiu adevaratul sens al cuvantului “a ierta” ? Sau, oare, suntem noi mult mai fragile si ne este prea frica de singuratate si de aceea iertam?

Intrebarile ar putea continua fara probleme, insa nu asa ajungem la un raspuns. Am vorbit cu destule persoane si am vazut destule cazuri in care, luand exemplul cel mai simplu, un partener l-a inselat pe celalalt, pentru o noapte, sa zicem, de dragul argumentului.

Daca barbatul era cel inselat, in acest caz, el nu ierta usor, chiar deloc as zice. De cele mai multe ori, barbatul inselat nu vroia sa mai aiba nimic de-a face cu partenera, sau se ducea si o insela si el, ca razbunare (sau, ca sa fie chit, cum zicea el), sau, pur si simplu zicea ca nu vrea s-o vada o anumita perioada de timp. Si, de cele mai multe ori, asta insemna sfarsitul relatiei.

In cazul in care barbatul insela, lucrurile stateau putin cam diferit. Da, exista perioada de certuri, plansete, tipete si intrebari “dar de ce ai facut-o”, urmata insa de, cel mult, o perioada in care femeia avea nevoie de o pauza, se sfatuia cu prietenele, ii ardea lui camasile sau ii dadea costumul Armani de pomana la biserica, insa, de cele mai multe ori, il ierta. Sigur, lucrurile nu ar mai fi fost niciodata la fel, desigur.

Si uite inca o diferenta: daca barbatul inseala, femeia, dupa ce il va ierta, va si mult mai atenta si, uneori, tinzand sa exagereze cu persoanele de sex feminim care il inconjoara, sau cu care se poate el intalni.

Desigur, exista si exceptii, femei pentru care lucrurile revin la normal, care realizeaza ca oricat ai incerca sa-l veghezi, oricat i-ai aduce aminte ca inca mai e vinovat ca te-a inselat, orice ai face, practic, daca el vrea sa mai calce stramb odata, tot o va face, cu toate masurile tale de precautie. Si, atunci, de ce sa-ti faci sange rece degeaba?

In cazul in care barbatul este cel inselat si, sa zicem, iarta, atunci femeia va avea grija ca lucrurile sa revina la normal. Si vor reveni, cel putin in aparenta.

Sigur, macar pentru o perioada el va fi mai atent, si, da, exista si cazuri cand barbatul ajunge sa manifeste adevarate scene de gelozie, chiar fata de persoane de sex masculin fata de care partenera nu a manifestat niciodata nici un interes.

Insa, per total, el stie ca nu trebuie sa faca asta, pentru ca nu va putea controla ceva ce s-a intamplat deja odata. Vorba aceea, cine garanteaza ca nu se va mai intampla? Nimeni.

Rationamentul este simplu in spatele acestui tip de gandire diversa. Barbatul care a inselat stie ca femeia l-a iertat, se bazeaza pe acel semn de slabiciune din spatele gestului ei – mai ales daca imploratul si scuzele lui au atins acea partea vulnerabila din ea, adica iubirea pe care i-o poarta.

Iar barbatul se bazeaza si pe altceva: “daca ea m-a iertat, desi am inselat-o, inseamna ca nu poate fara mine si ma vrea pe mine”. Iar aceasta idee da o anumita siguranta sexului tare. Pentru barbatul inselat rationamentul e altul: “m-a inselat, poate fiindca nu a fost multumita, poate pentru ca vroia sa incerce altceva, oricum, ideea este ca tot la mine s-a intors.

Deci, tot eu am castigat intr-un final. Si daca o iert si se va repeta infidelitatea, atunci o parasesc definitiv. Nu stau eu sa fiu prostul prietenilor mei. Si va suferi si ea cand va crede ca daca implora o mai iert. Nu, nu merge asa. Pana atunci, continuam in aceasi linie, ca si cum nimic nu s-a intamplat. Dar eu stiu mai bine ce simt acum, ce vreau si cum sa actionez altadata.”

Si uite cum, partial, gasim raspunsurile dorite. Barbatul se bazeaza pe putere, pe cum este privit atat de colegi, de familie, dar mai ales de prieteni si alti oponenti de sex masculin.

Atunci cand este inselat si se afla, e clar ca imaginea lui a fost prima pangarita. Ideea ca altul a facut cu femeia lui ce facea el, ideea ca el nu a stiut si nu a putut sa impiedice acest lucru, aceasta dovada de neputinta – in mintea lui – il face sa se infurie.

Iar daca ar ierta-o, atunci cu siguranta ca pozitia lui pe scara sociala (atat intre prieteni, cat si la munca) ar scadea. Si nici un personaj masculin nu-si doreste asta. In fond, masculul este exemplarul feroce al oricarei rase, drept pentru care, el trebuie sa-si asigure si sa-si sustina pozitia.

La o femeie lucrurile stau divers. Daca un barbat considera ca femeia a inselat din vina ei si nu fiindca ceva n-ar fi fost cum trebuie intre ei, o femeie va crede, de cele mai multe ori, ca barbatul a inselat-o pentru ca era nemultumit de ceva.

Ca e vorba de prestatii sentimentale, ca e vorba de cum arata sau de cum se comporta in societate, ea intai va da vina pe ea, desi, pe fata, el va fi cel injurat. Ea se va inconjura de prietene, pentru ca are nevoie ca acestea sa-i aduca in fata ceea ce ea nu poate sa-si spuna singura: ca, poate, nu ea a fost de vina, ci dorinta lui de a avea mai multe tipe in palmares.

Ideea de baza aici este fragilitatea femeilor: daca un barbat le inseala, ele se vor simti umilite, dar, spre diferenta de barbati, nu vor atat sa ascunda asta, cat sa se victimizeze. Si tot asa ele vor ierta; vor ierta, poate, pentru ca le e frica sa-si dea inima altcuiva, sa inceapa noi cautari in acest domeniu.

Poate ca e le e frica de necunoscut, mai ales ca cel pe care considerau ca il cunosc le-a inselat asteptarile; si nu mai vor sa treaca prin asa ceva cu altcineva. Daca tot trebuie sa treaca peste acest episod, macar sa o faca cu un barbat cunoscut. Sau, poate, le e frica, ca nu vor mai gasi altul, nu numai prea curand, ci mai niciodata.

Dar nu e vorba numai de asta, e vorba de dorinta noastra, de femei, de a demonstra ca noi putem ierta, de dorinta de a incerca sa demonstram cine suntem si ca nu noi am fost de vina, avand in acelasi timp speranta ca daca il iertam el isi va schimba comportamentul si ne va pretui cu adevarat. Dar e vorba, mai ales, de faptul ca ne ascultam inima, mai mult decat ratiunea.