Super Bowl 2013 – Budweiser Black Crown, Taco Bell și Mercedes-Benz ne tachinează cu tact

Am aflat săptămîna trecută cîte ceva despre creațiile pentru ediția din acest an a Super Bowl, pe care iubitorii de publicitate le așteaptă cu sufletul la gură. Pe măsură ce evenimentul sportiv se apropie, companiile și agențiile mai domolesc din curiozitate difuzînd niște spoturi teaser.

Anheuser-Busch InBev lansează o marcă nouă de bere, Budweiser Black Crown, ce își va face debutul glorios chiar în cadrul Super Bowl 2013.

Taco Bell a lansat de curând un teaser, intitulat ”Grandpa Goes Wild.” Bunicul este interpretat de Bernie Goldblatt (87 ani) și va apărea alături de prietenii săi și în spotul de 60 de secunde, denumit ”Viva Young” și creat de Deutsch LA, agenția din spatele reclamei cu micul Darth Vader pentru Volkswagen.

Mercedes-Benz a lansat două teasere: unul intitulat  ”Diner” și un altul în care Kate Upton spală noul model CLA în slow motion. Enjoy!

Supa Knorr Quick redefinește conceptul de rapiditate

Supa instant la plic a devenit și ea un produs-vedetă în era vitezei. Indiferent de producător, supele instant reprezintă o opțiune rapidă pentru cei care nu au chef sau timp de gătit ca la carte un astfel de preparat.

Pentru că rapiditatea e aspectul de bază al acestui produs, agenția Borghierh / Lowe din Brazilia a creat spot-ul de mai jos pentru supele Knorr Quick făcând o analogie între viteza cu care se desfășoară un meci de ping-pong (sport unde asiaticii dețin supremația) și timpul necesar pentru a prepara o supă Knorr.

Pentru că totul se desfășoară pe repede-înainte, urmăriți degrabă spot-ul pentru supa Knorr Quick și nu vă panicați la momentul 00.13.

StubHub – spoturi de sărbători demne de țipete

StubHub este o piață online, dețiuntă de eBay, ce constituie un loc de întâlnire pentru cei ce doresc să achiziționeze, să vândă sau să facă schimb de bilete la meciuri, concerte, teatru și alte forme de divertisment live.

Această companie s-a remarcat anul acesta în lumea publicității prin apariția în spoturile create de agenția Duncan/Channon a lui Ticket Oak, stejarul vorbitor. Primul clip publicitar, apărut în martie anul curent, nu se remarcă prin ceva deosebit, însă spoturile lansate pentru Halloween și sărbătorile de iarnă merită toată atenția.

Ambele reclame se evidențiază prin….țipete. Dacă de Halloween acestea sunt normale și se întegrează în peisaj, de Crăciun pot părea, cel puțin la prima vedere, ciudate. În spotul de Halloween, Ben (în curtea căruia se află stejarul vorbitor) este protagonistul glumei, iar în cel de Crăciun este rândul lui Ticket Oak să se îngrozească. De ce? Vedeți mai jos.

Deși pot părea bizare la prima vedere, cele două spoturi sunt foarte amuzante, iar reacția și răspunsul lui Ben (“Because it was already dead”) la întrebarea lui Ticket Oak din spotul pentru Crăciun Screaming Tree“, te dau pe spate…de râs. Mai jos puteți urmări spotul lansat de Halloween.